S-au luat Primul, Al Doilea și Al Treilea, și s-au pornit în prima lor aventură. Aveau să caute alte Consilii, să învețe, să încerce, să se bucure de Drum și să profite de toate ocaziile de a face ceva.

Drumul era plăcut, printr-o pădure deasă și răcoroasă. Primul se uita uimit de încântare la peisaj, Al Doilea respira aerul curat și se simțea revigorat, și Al Treilea calcula, analiza, studia. Primul știa exact ce și cum, Al Doilea simțea, dar Al Treilea nu înțelegea. Se uita la primii doi cu stupoare, șocat de ușurința cu care mergeau pe drum. Al Treilea nu considera că Drumul era ușor și nici că primii doi aveau motive să fie atât de împăcați cu ei. Începu să se agite și să le atragă atenția primilor doi, cum că nu știau foarte bine unde se află, încotro se îndreptau și cum aveau să ajungă la Capăt.

Primii doi pășeau cu ușurință și grație, nu aveau nevoie de motive să se simtă bine și să fie fericiți. Al Treilea nu îi înțelegea și se puse pe făcut un plan care să îi aducă pe primii doi de partea lui. O luă puțin înainte pe drum și dădu o privire. După ce se termina pădurea, apărea o vale cu o cetate. În cetate erau multe consilii, multe posibilități și Al Treilea se gândi la un plan: trebuia să îi convingă pe primii doi că doar cu ajutorul lui puteau să aibă succes în cetate. Și pentru asta, trebuia să îi convingă că există un pericol, pe care doar el, Al Treilea, putea să îl îndepărteze. Așa că se duse la primii doi, care încă se minunau de pădure, și începu să le vorbească. Le povestise tot ce văzuse, zidurile mari și greu de trecut, poarta grea și greu de împins, pericolele până acolo, la zidurile cetății, și cele de dincolo de ele. Începu să facă planul, cum să evite obstacolele și cum să se păzească de neprevăzut.

Primii doi nu erau foarte convinși, dar având în vedere că scopul celui de-Al Treilea era să îi ducă în siguranță pe Drum, acceptară și începură să îl asculte. La fiecare pas, la fiecare mișcare, Al Treilea descoperea doar pericole, grozăvii de evitat, capcane de observat și își petrecea toată ziua elaborând planuri și punând la punct strategii. Primul încerca să îl înțeleagă și să îl urmeze, dar nu reușea să îl cuprindă cu mintea sau să aplice exact indicațiile lui. Totul era atât de nenatural pentru Primul. El vedea lumina printre copaci, se bucura de Drum așa cum era, doar și-l dorise de când se știa! Și Al Treilea îi întuneca plăcerea cu fiecare ocazie, scoțând la iveală toate pericolele și nenoricirile de care el, Al Treilea, avea să îi salveze. Primul nu simțea nici o nevoie și nici un motiv să fie salvat și nu înțelegea de unde atâta panică și frică pe capul celui de-Al Treilea.

Al Doilea mergea incet, alături de Primul și Al Treilea, fiind fericit când era doar în compania Primului, și simțindu-se încolțit și epuizat când Al Treilea îi dădea indicații. Orice și oricâte ar fi făcut Al Doilea, nu era niciodată destul pentru Al Treilea. Al Doilea se simțea nerespectat și batjocorit, neapreciat și, în anumite momente, chiar urât de Al Treilea. Era clar, oricâte ar fi făcut, că nu ar fi fost niciodată destul pentru Al Treilea. Al Treilea se uita mereu la alte consilii și se compara cu alții, în același timp comparându-l și pe Al Doilea cu alții din alte consilii. Alții erau mai puternici, puteau să îndure mai multe zile fără apă, mâncare, somn, cereau mai puține și tăceau mai mult. Dar ce nu vedea Al Treilea, era că cei cu care îl compara pe Al Doilea erau mai epuizați, nu mai aveau mult până cedau și erau tratați în ultimul hal. Nu conta pentru Al Treilea! Singurul lucru care conta era să supraviețuiscă, el și doar el, chiar dacă singur, dar îi era frică să nu moară, să nu se piardă, să nu fie mai prejos ca alții, să nu, să nu, să nu!

Văzând Primul că Al Doilea suferă, îl luă pe Al Treilea deoparte:

• Explică-mi, te rog, ce e cu tine! Sunt aici pentru tine, să te ajut și să mergem mai departe.
• Tu nu înțelegi, răspunse Al Treilea. Tot ce vreau e să vă țin în siguranță, nu vezi că sunt pericole la tot pasul? Ce o să facem, ce o să faceți, în cetate? O să ne mănânce de vii! O să murim de foame! O să ajungem victimele celorlalți! Vor profita de noi, o să ne fraierească, o să ne folosească! Dar EU, doar EU, o sa am grijă de voi, o să vă învăț ce să faceți să nu muriți de foame, o să vă zic mereu ce să ziceți ca lumea să nu se supere pe voi și să nu se întoarcă împotriva voastră, o să vă arăt cum să învărtiți lumea pe degete, ca să nu vă învărtă ea pe voi.
• Bine, dar asta nu inseamnă că vom deveni și noi la fel, și că o să ne purtăm și noi cu ceilalți la fel? Întrebă Primul.
• Ba da, dar ce să facem, trebuie cumva să îmi înving frica, și cel mai bun mod este să îmi fac un plan de bătaie. Nu vezi căte pericole sunt în jur? Tot Drumul e plin de pericole, nu mă pot liniști o secundă! Fără mine nu ați fi ajuns nici până aici! se repezi Al Treilea la Primul.
• Al Doilea nu se simte bine, uită-te bine la el. Așa nu mai poate continua, și fără el, nu putem face nimic, nu putem merge nicăieri. Lui nu-i place frica, îi face rău. Poți te rog să găsești alte motive și perspective de acum încolo? Nu îl mai putem ține în frică mult timp, nu mai e mult până nu voi mai putea să îl ajut.
• Și dacă nu mă bazez pe frică, în alegerile pe care le fac pentru noi, atunci pe ce să mă bazez??? Întrebă uimit și debusolat Al Treilea.

Și s-a luat Primul, și a început să-l caute pe Al Doilea. Odată decis că avea să încerce Viața, nu putea să treacă prin ea fără să aibă un aliat fidel, care nu vorbește multe dar face pe măsură, care să îl tragă de mânecă când greșește și are grijă de el când este pierdut. Primul nu putea oricum să se deplaseze, să vadă, să simtă, să încerce, fără Al Doilea.

Așa că s-a pus Primul pe căutat, în lung și-n lat, să-și găsească aliat.

Și într-o zi, l-a găsit: rezistent, durabil, ușor regenerabil, cooperant și maleabil. Al Doilea a fost bucuros de alegere, a acceptat regulile Primului, și-a luat angajamentul să îi fie alături până la sfârșitul drumului, și mereu, dar mereu, să i se supună. Mai puțin atunci când Al Treilea avea să aibă cerințe exagerate. Primul a fost de acord, și au pornit împreună să îl găsească pe Al Treilea.   

Drumul prin Viață depindea într-o măsură covârșitoare de Al Treilea. Fără el, primii doi puteau să încerce un drum, dar nu s-ar fi ales cu mare lucru, ca experiențe, și nici nu ar fi înțeles multe. Aveau nevoie de cineva care știa drumul, putea să aleagă direcții, să ia decizii în cel mai scurt timp, și, cel mai important, să vadă clar, mereu, Drumul. Și dacă primii s-au găsit ușor, nu la fel stătea treaba cu Al Treilea. Al Treilea putea să facă sau să desfacă tot, să oprească drumul oricând, să îi dezbine pe primii doi, sau să îi facă mai apropiați, să îi ducă în locuri bogate in posibilități, să le asigure un Drum confortabil.

Pentru început, toți cei care puteau fi Al Treilea, arătau la fel. Doar la o privire mai atentă, se puteau vedea zgărieturi fine, trăsături mai adânci sau mai superficiale, comportamente mai exuberante sau mai retrase, cu posibilități de expansiune mai mari sau mici, mai ușor sau mai greu de manevrat, cu inerție mai mare sau care se lăsau impresionate mai ușor.

Primii doi au avut nevoie de timp să aleagă, pentru că era o decizie crucială. De Al Treilea depindea, până la urmă, toată experiența numită Drum.

Și, la un moment dat, Al Treilea a fost ales: avea o capacitate mare de procesare, dar necesita energie multă și era destul de volatil. Emitea păreri constante și se răzgândea des. Îi plăcea să se audă vorbind, să creadă că e Singurul, o lua înainte pe diverse căi fără să îi pese de părerile primilor doi și avea, în general, o stare constantă de agitație.

Văzând că Drumul devine mai stâncos, primii doi se retraseră și îl lăsară pe Al Treilea puțin singur. Primul și Al Doilea își dădură seama că Al Treilea avea să le cauzeze situații neplăcute, chiar putea să îi întoarcă unul împotriva celuilalt, putea să încerce să preia controlul și să le termine Drumul, într-un mare accident și dezamăgire. Primii doi își doreau mult să aibă un Drum lin și să îl parcurgă liniștiți, învățând, încercând, simțind. Își dădură repede seama că trebuiau să facă ceva, să discute cu Al Treilea.

Al Treilea era atât de impresionat de cei din jurul lui, alte echipe, alte drumuri, că cu greu reuși să își audă partenerii. Primii ajunseră la o concluzie, văzând că nu reușesc să comunice cu Al Treilea: Al Doilea urma să ia o pauză, să aibă grijă de el puțin, în timp ce Primul avea să stea de vorbă, în liniște, cu Al Treilea.

Deși, la început, Al Treilea nu dorea să audă nimic, nici nu își imagina să stea de vorbă cu Primul, în final a cedat, învăluit de cunoașterea și autoritatea Primului. El, Al Treilea, era acolo să servească, să aducă înțelegere și colaborare, să fie legătura lor cu lumea, să îi ghideze și să aibă grijă de primii doi. Nu era acolo să se impună, să schimbe regulile jocului sau să intre în competiție cu alții. Era acolo să își ajute echipa.

Al Treilea a înțeles și a renunțat la dorința de a deveni Primul, iar astfel, a devenit Conducătorul.

Și așa s-a născut Consiliul Celor Trei: Primul, Al Doilea și Al Treilea, pe Drum.