Consiliul Celor Trei

Și s-a luat Primul, și a început să-l caute pe Al Doilea. Odată decis că avea să încerce Viața, nu putea să treacă prin ea fără să aibă un aliat fidel, care nu vorbește multe dar face pe măsură, care să îl tragă de mânecă când greșește și are grijă de el când este pierdut. Primul nu putea oricum să se deplaseze, să vadă, să simtă, să încerce, fără Al Doilea.

Așa că s-a pus Primul pe căutat, în lung și-n lat, să-și găsească aliat.

Și într-o zi, l-a găsit: rezistent, durabil, ușor regenerabil, cooperant și maleabil. Al Doilea a fost bucuros de alegere, a acceptat regulile Primului, și-a luat angajamentul să îi fie alături până la sfârșitul drumului, și mereu, dar mereu, să i se supună. Mai puțin atunci când Al Treilea avea să aibă cerințe exagerate. Primul a fost de acord, și au pornit împreună să îl găsească pe Al Treilea.   

Drumul prin Viață depindea într-o măsură covârșitoare de Al Treilea. Fără el, primii doi puteau să încerce un drum, dar nu s-ar fi ales cu mare lucru, ca experiențe, și nici nu ar fi înțeles multe. Aveau nevoie de cineva care știa drumul, putea să aleagă direcții, să ia decizii în cel mai scurt timp, și, cel mai important, să vadă clar, mereu, Drumul. Și dacă primii s-au găsit ușor, nu la fel stătea treaba cu Al Treilea. Al Treilea putea să facă sau să desfacă tot, să oprească drumul oricând, să îi dezbine pe primii doi, sau să îi facă mai apropiați, să îi ducă în locuri bogate in posibilități, să le asigure un Drum confortabil.

Pentru început, toți cei care puteau fi Al Treilea, arătau la fel. Doar la o privire mai atentă, se puteau vedea zgărieturi fine, trăsături mai adânci sau mai superficiale, comportamente mai exuberante sau mai retrase, cu posibilități de expansiune mai mari sau mici, mai ușor sau mai greu de manevrat, cu inerție mai mare sau care se lăsau impresionate mai ușor.

Primii doi au avut nevoie de timp să aleagă, pentru că era o decizie crucială. De Al Treilea depindea, până la urmă, toată experiența numită Drum.

Și, la un moment dat, Al Treilea a fost ales: avea o capacitate mare de procesare, dar necesita energie multă și era destul de volatil. Emitea păreri constante și se răzgândea des. Îi plăcea să se audă vorbind, să creadă că e Singurul, o lua înainte pe diverse căi fără să îi pese de părerile primilor doi și avea, în general, o stare constantă de agitație.

Văzând că Drumul devine mai stâncos, primii doi se retraseră și îl lăsară pe Al Treilea puțin singur. Primul și Al Doilea își dădură seama că Al Treilea avea să le cauzeze situații neplăcute, chiar putea să îi întoarcă unul împotriva celuilalt, putea să încerce să preia controlul și să le termine Drumul, într-un mare accident și dezamăgire. Primii doi își doreau mult să aibă un Drum lin și să îl parcurgă liniștiți, învățând, încercând, simțind. Își dădură repede seama că trebuiau să facă ceva, să discute cu Al Treilea.

Al Treilea era atât de impresionat de cei din jurul lui, alte echipe, alte drumuri, că cu greu reuși să își audă partenerii. Primii ajunseră la o concluzie, văzând că nu reușesc să comunice cu Al Treilea: Al Doilea urma să ia o pauză, să aibă grijă de el puțin, în timp ce Primul avea să stea de vorbă, în liniște, cu Al Treilea.

Deși, la început, Al Treilea nu dorea să audă nimic, nici nu își imagina să stea de vorbă cu Primul, în final a cedat, învăluit de cunoașterea și autoritatea Primului. El, Al Treilea, era acolo să servească, să aducă înțelegere și colaborare, să fie legătura lor cu lumea, să îi ghideze și să aibă grijă de primii doi. Nu era acolo să se impună, să schimbe regulile jocului sau să intre în competiție cu alții. Era acolo să își ajute echipa.

Al Treilea a înțeles și a renunțat la dorința de a deveni Primul, iar astfel, a devenit Conducătorul.

Și așa s-a născut Consiliul Celor Trei: Primul, Al Doilea și Al Treilea, pe Drum.